Pe cand e soarele-n apus,
Incolacit ca un balaur
Pe dupa deal aproape dus;
S-arata-n galbenul ce scade,
Topindu-si fata in azur,
O minareta cu arcade
Ce predomneste imprejur.
O vezi cu alba-i silueta,
Ca o fantasma sub iasmac,
Ce-ascunde forma ei cocheta
Si niste ochi ce nu mai tac.
In micul ei pridvor de scanduri
Apar doi hogi in relief,
Din care unul sta pe ganduri,
Privind in zarea de sidef.
Celalt purtand pe cap turbanul
Tesut din verde ibrisim,
Psalmodiaza Alcoranul:
„Alah abkar! Alah kerim!“
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu