Ce vin pe campuri ca s-astearna
Lungi strate de zapada,
Se strang pe unele frunti june
Nori viforosi, sumbre furtune
Ce se-mbulzesc gramada?
Ori nu mai este-n ceruri soare,
Si-n lume viata razatoare
Mister uri si amor uri?
Ce patime-i insufleteste?
Vrun vis nebun ii urmareste
Cu vecinicile-i dor uri?
De sunt nebuni, voiesc sa-i apar,
Ca-n ochi au fulgere ce scapar’
Schantei de poezie,
Si nu e rar sa se intample
Sa poarte-o lume intre tample
Pe care sa n-o stie!
Cu ei vorbesc fr unzele-n cale,
Cu ei si apele pe vale,
Si boltile albastre!
Iar daca au un corp de tina,
Cu suf letele in lumina
Plutesc mai sus de astre!
De suferinti, ei sunt exemple,
Cand mor li se ridica temple
Si falnice statuie!
In viata insa duc o cr uc e
Pe care toti se-ntrec s-apuce
Sa-i rastigneasca-n cuie!
Si nu e-n stare suferire
Ca sa-ntrerupa-a lor menire
Si nobila, si sfanta!
Lor nu le pasa de napastii;
Zambesc pe margini de prapastii;
Iubesc, mangaie, canta!
Castiga painea lor prin tr ude;
Nenorocitii le sunt rude,
Copii, le sunt orfanii;
Ii recunosti fiindca-i latra
Toti cainii ce-au hranit in vatra,
Toti cainii, toti dusmanii!
Cu cerul care le zambeste,
Sunt curcubeul ce uneste
Sarmana noastra lume!
„Poeti“, in valea cea de plangeri
Lor li se zice, insa, „ingeri“
E-n ceruri al lor nume!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu