Sa sed langa un arbor, sa cant si sa privesc!
S-ascult a filomelei cantare-ar monioasa,
S-a celorlalte paseri concer tul ingeresc!
S-aud murmurul dulce al apei cristaline,
Ce printre flori si iarba se scurge-ncetisor;
Sa vad razele lunii placute, s-argentine,
Venind sa se reflecte in micul rausor;
Sa-mi vad deasupra fr untii plutind stralucitoare
A stelelor lumine, ici-colo peste cer,
Si-n juru-mi umbra noptii asa de-ncantatoare,
Ce-n lume raspandeste tacere si mister.
Atuncea cat imi place sa-mi uit d-aceasta viata!
Chiar ratacind prin selbe sa-mi uit ca eu respir!
Iar numai cateodata din creieri-mi pe fata
Sa se reflecte inca vrun dulce suvenir!
Si astfel sa trec noaptea prin selbea-ntunecoasa,
Nutrindu-ma cu aerul imbalsamit de f lori,
Sa-mi uit prezenta viata, atat de dureroasa,
Caci eu o voi relua-o in revarsat de zori!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu