Ce e neturburata de-ai patimilor nori,
O zi in care soapte de ingeri se coboara
Si vin pe-o adiere sa cante printre flori.
Subtiri ca o dantela urcau mereu din apa
Cladiri de nori fantastici ocoale dand pe lac,
Si prins de-o rece stanca pe care vantu-o sapa,
Gemea muscat de vanturi un stuf de liliac.
Plapandele lui ramuri abia inmugurite,
Vaitandu-se pe soarta ce-acolo le-a sadit,
Nainte de-a-si da rodul mureau invinetite
Cand ea veni sa seada sub stuful oropsit.
Atunci acele ramuri deodata inflorira
S-o ploaie azurie varsara peste noi
O! Doamne, acele clipe ce repede pierira
Uscat e liliacul si nu mai suntem doi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu