Gazetei literare - Alexandru Teodoreanu

Gazeta-i urmarita-n tara
Cu interes de mici si mari.
Fiindca este literara,
Si literatii, gazetari!

* * *

La restaurantul Uniunii Scriitorilor

Beau baietii harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Altii … turnatori!

Festivitati - Alexandru Teodoreanu

Cu prilejul implinirii a 60 de ani, marele nostru istoric a fost sarbatorit prin sute de banchete

Voturile pot sa-l lase
Fara ca un pic sa-i pese.
Cand nu este om de mase.
Iorga este om de mese!

* * *

Lui Emanuel Bucuta

Trebuie sa fiu tampit sau bleg,
Sa cred ca esti un cur intreg;
De stau sa judec olecuta,
Nu esti nici buca: esti bucuta!

Epitaf - Alexandru Teodoreanu

Mitropolitului Miron Cristea, prim ministru in timpul dictaturii regelui Carol al 11-lea

Aici zace-n groapa asta
Fostu-amant al doamnei Nasta,
A bisericii ocara
Si-a bugetului povara!

Dupa plecarea rusilor din Romania - Alexandru Teodoreanu

- Mai Gheorghita, cum facusi
De-i fu tusi in cur pe rusi?
- Asa suntem noi romanii:
Ne-am futut in cur stapanii!

Dupa congresul XX - Alexandru Teodoreanu

La Kremlin s-a dat semnalul
Si-am vazut c-asa sta treaba:
Ani si ani pe “genialul”
L-am pupat in fund degeaba!

Dupa alegerile din 1946 - Alexandru Teodoreanu

se mai putea vedea pe garduri “Votati soarele!”

Nu credeam s-ajung vreodata
C-am sa pot sa fiu in stare
Ca facand pipi pe garduri,
Sa o fac direct in soare!

Domnilor carciumari din tara mea - Alexandru Teodoreanu

M-a ajuns amarul,
Apa si veninul!
Sa va fie anul
Cum v-o fi si vinul !

Dommului groza - Alexandru Teodoreanu

Caligula imperator
A facut din cal senator!
Domnul Groza, mai sinistru,
A facut din bou - ministru!

Diviziei “TUDOR VLADIMIRESCU” decimata la debretin - Alexandru Teodoreanu

Din falnic vanator de munte
Mi te-a facut Ana pandur!
Intai ti-a-nfipt o stea in frunte
Si-apoi un debretin in cur!

Dilema - Alexandru Teodoreanu

L-a pus destinul lui stupid
Intr-o dilema de infern:
Ori partid fara guvern.
Ori guvern fara partid!

De anul nou - Alexandru Teodoreanu

Maestre draga, te salut!
Si iti doresc ca vechi expert,
Ani buni sa ai macar un sfert
Din cate sticle am baut!

Cramposia - Alexandru Teodoreanu

Cercand sticlute vechi si azi si ieri.
Am dat de cramposie-ntr-o sticluta!
Ce-i cramposia? E o tarancuta
Dar care place foarte la boieri!

Corectiv - Alexandru Teodoreanu

Fiindca i-a venit orgoliu
Si-a intrat si el in gasca,
Iorga are portofoliu.
Insa nu mai are Tasca!

Cincinatina - Alexandru Teodoreanu

Ti-aduci aminte, primavara?
Era tarziu si-mi era vara!
Acuma-i timpurie toamna
Nu e tarziu, dar mi-este doamna!

Chitanta - Alexandru Teodoreanu

Lui Sadoveanu

De ti-ai face testamentul,
Tu sa nu-mi lasi mii de franci!
Nasule, sa-mi lasi obrazul,
Ca sa-mi fac din el bocanci!

Ce e FEMEIA? - Alexandru Teodoreanu

Va fac si eu o marturie.
(De-aude mama, ma despica):
Femeia-i ca o jucarie.
De umbli mult la ea se strica!

Autograf pe o carte - Alexandru Teodoreanu

Ies, studentul care-i “praf”.
Mi-a cerut autograf!
Eu ii dau un paharel
Salutare! Pastorel.

* * *

Chiar cand apa beau cat zece,
Si ma pis ca un pagan,
Totusi vad ca apa trece.
… Si ca pietrele raman!
* * *

Domnului Tilica I.
Dac-oi mai sta pe-aici putin
Si de-o fi soarta sa ma sape.
Sa crezi ca uit ce-i aia vin,
Da-n schimb, ma fac expert in ape!

* * *

Esti nedrept si necuviincios,
Cand nu socoti ca-i sincera deplin
Femeia care minte mai putin
Decat barbatul cel mai mincinos!
* * *

Pamantul s-ar fi dus, hainul
De-a berbeleacul, vorba ceea,
De n-ar fi fost pe lume vinul,
Tutunul, dracul si femeia!

Americanilor - Alexandru Teodoreanu

Daca si de asta data
Se retrag din Orient,
Ma fac porumbelul pacii
Si ma pis pe Occident!

A doua zi - Alexandru Teodoreanu

(dupa moartea lui Stalin)

Il plang pe Stalin si va jur
C-am sa va spun secretul:
Ma tem ca vom pupa in cur
De-acum tot comitetul.

“VOTATI SOARELE” - Alexandru Teodoreanu

Cand te vad asa pe garduri
Si cu raze imprejur
Mai ca-mi vine sa te-asemui
Cu o gaura de cur !

Zi intai aprili - Alecu Donici

Nu stiu, zau, pe ce temeiuri
Zi intai a lui Aprili
S-au menit din obiceiuri
A fi zi de amagiri.
O zi numai in trei sute,
Fara praznici, sarbatori,
Pentru niste sagi placute,
N-ar fi rau insamnatori.
Dar a lumii amagire
Nu are nici un hotar,
Toate trec prin chibzuire
Viclesugului amar.
Omul cel intai cazura
Prin amagire din rai,
Cand nu era in natura
Alta vreme decat Mai.
Politica se-nvarteste
Pe acestii zile legi:
Sfarma, drege, hotaraste
Soarta tarilor intregi.
Diplomaticii inseala
La Septemvrii, la Ghenari,
Cauta, pandesc greseala
Si rastoarna planuri mari.
Toti supusii in tot locul
Pe sefii lor amagesc,
Prin aceasta-si fac norocul,
Cariera isi latesc.
Femeile au prea multe
Zile-ntai a lui Aprili,
Chiar deviza lor pe frunte
Pare scris: intai Aprili.
Si barbatii iar pe ele
Purure le viclenesc,
Jura lor pe cer si stele,
Dar credinta nu pazesc.
Cel ce cumpara sau vinde,
Gandeste la inselat,
In rar om nu se aprinde
Cugetul acest de iad.
Omul in sfarsit cuteaza
A-nsela pre Dumnezeu
Cand prin apa se boteaza,
Iar in fapta sta tot rau.
Pana cand intai Aprilii
Va-mparati pre pamant?
Cand va luci raza zilei
Numai cinstei luminand?

La mormantul unui doctor - Alecu Donici

Sub astă piatră zace un doctor învăţat;
Cu moartea lui de moarte pe mulţi el a scăpat.

La Ceahlau - Alecu Donici

Te mai zarii odata, te revazui, gigante,
O, dragul meu Ceahlau!
S-a tale suvenire in inima-mi sapate,
Imi zic ca-s june eu.
Subt ale tale poale sunt si voi fi tot june,
Caci tu nu-mbatranesti,
De mii de ani atata te-nalti ca o minune,
Subt boltele ceresti.
Tu ai vazut in juru-ti popoare felurite,
In lupte furnicand;
Romanul insa singur cu inima fierbinte
Statu te admirand.
El poarta a ta deviza, el vrea sa stea ca tine,
Ca munte neclintit,
Si iata-l ca se-nalta, si iata-l ca devine
A fi in veci unit.
Sunt sigur ca acuma te uiti cu bucurie
La fratii din Carpati,
Bucecii, Caraimanul**, inchinaciune tie
Trimit ca niste frati.
Ei spera ca si tine, ca vreodineaoara
Tot va suna o oara
Ca muntii Romaniei de dansa razletiti
Sa fie toti uniti.
* Anticul Pion, munte din Carpatii Moldovei.
** Muntii cei mai inalti din Romania.
Tu stai de cer aproape si poate cateodata
Pe Panaghia* ta,
Vin ingerii sa vaza Moldova lacrimata:
Atunci nu ne uita.
Spune c-acele lacrimi sunt numai o manie
De Iasi si Bucuresti,
Caci nu-i roman sa zica, ca nu e Romania,
Ca nu sunt cai ceresti.
Unirea Romaniei a fost predestinata
De-al cerului decret,
Ea trebui sa traiasca, ea este ordonata
De-a prospera cu-ncet.
Vom trece poate faze de plangeri si de ura,
Dar cei adevarati
Romani cu barbatie, cu inimi de caldura
Vor ramanea tot frati.
In secolul de fata popoarele cu minte
Pe-aceasta cale merg,
Satule de viata in fractii umilite
La uniuni alerg.
Nationalitatea azi are precadere,
Caci piere foarte greu.
Ma duc la Romania si pan’ la revedere
Adio, drag Ceahlau.
* Pe varful Pionului este un turn inalt ce se numeste Panaghia.

La buciumul - Alecu Donici

Buciume cu voce tare,
La buna vreme rasuni:
Eu salut a ta cantare,
Ca vitejii mei strabuni.
A lor bucium suna semnul
Miscarilor ostasesti,
Iara tu ne canti indemnul
La fapte inteleptesti.
Patriotica simtire
Vrei sa destepti intre frati,
Ale caror despartire
A stat ani indelungati.
Si ce viata e mai buna,
Cum psalmistul a cantat:
Decat fratii impreuna
Sa traiasca ne-ncetat?
Romania sa vieze
Subt o lege, subt un scut,
Sa tot binecuvanteze
Pre cei ce-o au renascut!
Canta, canta, bucium falnic,
De strabate la auz;
Caci pentru pacatul jalnic
Sunt intre arcasi si surzi.

Gandul - Alecu Donici

Stau, ma uit la ceruri, in a lor senin
Trista mea vedere uimit rataceste.
Ma uit si la soare: de lumina plin
El incalzind lumea pururea luceste.
Dar soarele, cerul nu sunt departate,
Iar legea naturii pe om au oprit
Cu tarna-mpreuna sa poata strabate
Mai sus decat este el inmarginit.
Privesc mandrul vultur cum se-naripeaza,
Cum falfaie-n aer zburand peste nori;
Cum falnic raspica a soarelui raza,
Se urca, se pierde din ochi muritori.
O! Atunci mahnirea sufletu-mi apasa,
Atunci imi plec capul si adanc oftez:
Omule! fiinta slaba, ticaloasa,
De ce dupa vultur nu poti sa urmezi!
Dar de-odata gandul in mine rasare
Ca un fulger iute, ce e plin de foc,
Se-nalta la ceruri, trece peste soare,
Si cu neastampar cata in alt loc.
Toate le cuprinde, toate le masoara,
Afla a lor timpuri, regule si curs,
Plin de nemurire mai departe zboara
La poarta veciei, la cel nepatruns!

Epigrama - Alecu Donici

Un om betiv odata se ispoveduia,
Iara duhovnicul asa il sfatuia:
— Aproapele tau sa-l iubesti,
Si pe vrajmas sa nu urasti!
De vin cu totul sa te lasi
Ca-ti este cel mai rau si ne-mpacat pizmas.
— O contrazicere ce nu-i de inteles, —
Raspunse betivasul:
Mai inainte, cum? iar singur imi zicesi
Sa nu-mi urasc vrajmasul
Si iata prin urmare,
Ca la aceasta eu nu-ti pot da ascultare.

Dorinta romanului din - Alecu Donici

Sa fie Romania de-acum in veci unita
Si propasind in toate sa fie ea menita,
La rasarit sa-nalte pavilionu-i sus,
Ca cele de apus.
Sa aiba Romania industrie si arte,
Scoli bune, raspandite in orisicare parte;
Incat romanii toti sa fie luminati
Ca cei de stat barbati.
Sa fie Romania intinsa, mare, lunga,
Ca cei ce o aspira la sanu-i sa n-ajunga,
Sa turbe alungand-o si ratacind in dar,
Sa piara la hotar.
Sa aiba Romania puternica armata,
In numele lui Stefan s-al lui Mihai chemata,
Ca orisicand prudenta o lupta-ar randui,
Sa stie birui.
Sa fie Romania tot binecuvantata,
Ca tara mult manoasa, ca tara-mbelsugata;
Strainul sa-i aduca a sale bogatii,
Pe-a ei producte vii.
Sa aiba Romania comori asigurate,
Sa aiba navigatii, sa-si faca cai ferate;
Comertul ei sa fie activ si raspandit,
Ca mijloc de-nflorit.
Sa fie Domnitorul de Dumnezeu lasat,
Ca sa renasca astfel frumoasa Romanie,
Intru eternitate mult binecuvantat;
O fie, fie, fie!

Dlui Grigorie Alexandrescu - Alecu Donici

La harazirea fabulei “Raul si helesteul”
Nici gandeam ca pentru versuri sa iau in mana condei,
Cand tintirea-mi aici este la un altfel de idei,
Care nu cer epistole, nici fabule de glumit,
Ci protesturi, reclamatii dreptului de sprijinit.*
Dar dorita intalnire-ti ma facu sa stau un ceas,
Si din ul Temidei sa ma catar pe Parnas.
Rodul astei intreprinderi e fabula ce-ti inchin,
Scrisa cu o graba mare, intr-un stil nu prea senin;
Dar a mea dorinta este ca tu sa fii vecinic rau
De poezii curgatoare, de talentul cel mai viu;
Sa scrii pentru-a noastra slava, ca toti sa ne laudam,
Cati o limba romaneasca astazi intrebuintam.
Stii prea bine ca talentul este de la ceruri dat
Si oricare-si va da sama cum in lume l-au tractat.
Talentul tau este mare si sama-ti va fi mai grea,
Cand din orice intamplare a-l parasi tu vei vrea.
Toti poetii cearca-n lume feluri de nemultumiri,
Dar din ele scanteiaza cele mai vie simtiri.
Atatati de-mpotrivire ei se lupta ne-ncetat,
Si izbanda le e slava cu care s-a-ncununat.**
Scrie! scrie! iata-ti legea ce trebuie sa urmezi,
Pentru ca sa fii ca raul si-n viitor sa viezi.
* Ma aflam la Bucuresti in pricini de judecati.

Zori roze - Alexandru Macedonski

(Imitatie)

Pe sub migdali si pe sub roze
S-au dus in umbra zambitori;
Curgeau lumini din ceruri roze,
Vocalizau privighetori.
Curgeau lumini din ceruri roze,
Erau copii fermecatori,
Si coronati de-apoteoze
Se socoteau nemuritori.
Si coronati de-apoteoze
Treceau-nainte soptitori;
Pe sub migdali si pe sub roze
S-au dus in umbra zambitori.

Zi de iarna - Alexandru Macedonski

Se-nnoreaza ceru-albastru,
Nici o f loare, nici un astru,
Caci si cer ca si pamant
Pus-au vara in mormant.
Toate fr unzele-adorate
Zboara-n vant amestecate
Corbi si ciori-nnegresc pe sus
Randunelele s-au dus.
Fulguieste de ninsoare
In pustiile ogoare,
Urla crivatu-n copaci
Vai de oamenii saraci.
De la munte pan’ la balta
Numai crivat ce te salta;
Numai cer posomorat
Peste campul mohorat.
Batatura e pustie
De belsug si veselie,
Si de-al verii cantec viu
Orice suflet e pustiu.
Sus la stanele din munte
Pe zapada isi fac punte
Lupi pradalnici si misei
Vai de tur mele de miei.
Pestetot numai zapada,
Ce s-aduna in gramada
Sau se-mparte-n fel de flori
Sub ai vantului fiori.
Prin padurea troienita
Nu e craca nenflorita,
Dar in loc de ghiocei
Pretutindeni e polei.
De prin cosuri iese fumul
Ce mereu isi trage dr umul
Sub al iernii cer senin
Vai de cei fara camin.
Prin orase umbla-n sanii
Fel de feluri de jiganii
Ce-nauntru nici nu-ncap
De samur si de sangeap.
Tot prin falnice locase
Isi duc fruntile trufase,
Dar de nas, de nu le-ajungi,
Sub manusi au gheare lungi.
Viscol, crivat nu-i atinge,
Soba-n veci nu li se stinge
Sunt boieri sau boieriti
Vai de oamenii cinstiti.

Zadarnice sunt toate - Alexandru Macedonski

Zadarnice sunt toate, caci trebuie sa mori,
Ridice-se un suflet la orice inaltime,
Strabata universul pe aripe sublime,
Sau uite-se la dansul cu ochi nepasatori,
Zadarnice sunt toate, caci trebuie sa mori!

Visul fatal - Alexandru Macedonski

Nu mai am decat o sete, nu mai am decat un vis,
Vis ce-n inima cu sange conturat il tin inchis;
Orisiunde-l port cu mine, si c-o dulce voluptate
Mintea mea il reciteste pe cand inima mea bate;
Negru, groaznic, fara mila, nu e-ntr-insul un cuvant
Ca sa nu ma faca singur uneori sa ma-nspaimant;
Streangul, fier ul, focul, plumbul se-ntretes sa-l intocmeasca,
Si-n zadar se-ncearca unii din priviri sa mi-l citeasca
Inainte de momentul cand — Dar visul meu cumplit
Daca scris e sa ramana un biet vis neimplinit,
Din adancul ei cel umed, cu aceeasi nendurare
Groapa mea are sa strige catre ceruri: Razbunare.

Vis de mai - Alexandru Macedonski

Spre munti sa merg,
In zbor alerg
Cu gandul,
Si trec prin vai,
Pe tainici cai,
De-a randul.
Prin rape-adanci,
Pe nalte stanci,
Prin sate,
Degrab’ zidesc
Sa locuiesc
Palate.
Dar tot cu zor
Le si dobor,
Si-n urma,
Ca Stan ori Bran,
Ma fac cioban
De turma.
Iar sub alun
M-apuc sa sun
Din bucium.
Inaltii munti,
Din talpi, la frunti,
Ii zbucium.
Indragostesc
De-nnebunesc
Pe Rada,
Iar flori, panglici,
I-aduc de-aici
Cu lada.
Intinerit
Ma vad, uimit,
In ciuturi:
Am par balai,
E zi de mai,
Sunt fluturi.
Adese iar
Un armasar,
In pripa,
Mi-aleg pe plac,
Si-n pulpe-l fac
De tipa.
Iar cand pe cer
S-aprind si pier
Rubine,
Sa fuga-l las,
Fara popas,
Cu mine.
Caci sa tot zbor
Un tainic dor
M-apuca,
Neincetat,
Uitand, uitat,
Naluca.

Vioristul - Alexandru Macedonski

Nu l-ati cunoscut! Prin lume a trecut ca o naluca,
Inclinat pe-a sa vioara cu un dor nespus de duca!
Intr-o noapte viforoasa sub fereastra-i m-am oprit,
De-armonii ceresti rapit,
Si zarindu-i chipul palid la lumina unei lampe,
Chipul imi aduse-aminte serafimi din biblici stampe,
S-ascultai zburand prin vifor cantecu-i expirator,
Ca un freamat lung de aripi dintr-al ingerilor zbor;
M-atragea o simpatie tainica spre a-l cunoaste,
Si pastrandu-i amintirea printre alte scumpe moaste,
Intamplarea vru odata sa cunosc pe viorist,
Sa-i strang mana de artist!
Se plangea adeseaoare c-a nascut strein pe lume:
Fruntea sa nu se-nclinase pe-albul san al unei mume!
Muma sa era vioara si amanta sa, tot ea,
Pe-amandoua prin arcusu-i le plangea si se plangea!
Dorul ca sa aibi o muma trebuie sa fie mare
Daca locul sa i-l tie insasi arta nu e-n stare.
Intr-o zi pe-a sa vioara il gasira mort; mereu
Cat l-am plans stiu numai eu,
Si pe piatra funerara, dupa ultima-i vointa,
S-a inscris: „E trist in lume ca sa n-aibi nici o fiinta,
Nici un suflet sa-ti asculte cantecul expirator,
Nici un freamat lin de aripi dintr-al ingerilor zbor!“

Vasul - Alexandru Macedonski

Vasul e de aur virgin scanteiat cu placi de nacru,
Incrustat cu pietre scumpe, zvelt, dar trainic ca un bronz;
Si, cuprinda ambrozie sau posirca de vin acru,
Dea betia dezmatarii sau extazul unui bonz,
Vasul e de aur virgin, sculptural, sublim si sacru.
Floare-aproape nereala se inalta hieratic,
O splendoare ca de soare raspandeste imprejur,
Magistral si rece vecinic, desi viu ca un jeratic,
Nu e simt sub al sau farmec sa-i mai poata fi sperjur
Floare-aproape nereala se inalta hieratic.
Gestul lui e o minune, gura lui, rubin si perle,
Corpul tot, plasticitatea unor zile ce s-au dus,
In gatleju-i paseri rare se ingana-ncet cu merle,
S-orice limba amuteste, s-orice suflet e sedus
Gestul lui e o minune, gura lui, rubin si perle.
Sa bei viata-n el e dulce sau sa bei sleirea fortei
Dar ascunda sau Tenedos, sau otrava si puroi,
Chio rosu, sau miresme, — mearga tot in voia sortii, —
Cand e vasul de-aur virgin moralistul e greoi,
Si in fond se bea tot viata chiar cand bei balsamul mortii.

Vaporul mortii - Alexandru Macedonski

Intre nori si intre apa se ducea fara-ncetare
Ratacit din orice cale sub trasnitul lui catart;
Valuri-valuri dand navala si smucindu-l tot mai tare
Il faceau sa sovaiasca peste pantecul cel spart.
Vantu-n funii suierandu-si uriasa simfonie
Alerga sapand prapastii in adancul guraliv,
Raspandind in largul marii o-ndarjita ironie
Printre urlete grozave de dusman nemilostiv.
Noaptea neagra de pe valuri il vedea ca o naluca
Punct mai negru pe cer neala orizontului rotund,
Fara om ca sa-i dea suf let, fara minte sa-l conduca
Peste unda latratoare de la crestet pan-la fund.
Calatorii si matrozii putrezeau pe puntea rece,
Frunti albastre, buze vineti, pumni inchisi si ochi sticliti,
Toti murisera de-a randul; cinci si sase, opt si zece,
Si zaceau, mormane-nalte, galben-verde muceziti.
Repezi fulgere prin noapte albastreau de rautate,
Spintecand in larg vazduhul sub taiusul lor de foc,
Si-n zigzaguri ce iau vazul prin colori amestecate
Se stingeau suieratoare intr-al valurilor joc.
Cate-un chip iesea deodata pentr-o clipa in lumina
Cand de om trait pe mare sub un vant argasitor,
Cand de tanar cu par galben si cu buze de vergina
Inghetate inainte de-a-si sopti poema lor.
Si prin iadul de-ntuneric se ducea vaporul mortii,
Pe un pantec sau pe altul aplecand al lui schelet,
Dimineata-ncremenita sta in cer pe pragul portii
Si muia cu lacrimi negre nuantatul ei buchet.

Vant de toamna - Alexandru Macedonski

Ma zoresc sa scriu degraba
Pentru ce, nu stiu nici eu:
Ma zoreste Dumnezeu?
Simt ca viata mea e slaba?
Cand apusul e mai falnic,
Norii toti cand stralucesc,
Melancolic ii privesc
Si raman cu ochiul jalnic.
Este oare, este oare,
Semn de moarte pe curand
Versul meu ce plange bland
Ca susurul de izvoare?
Cu octombrie ce vine,
Fi-voi oare frunza-n vant
Doborata la pamant
Si uitata de oricine?
De-aud clopotul de jale,
Fara voia mea tresar,
De-ntalnesc funebr ul car,
Ma intorc din a mea cale.

Vant de stepe - Alexandru Macedonski

(Cantec al slavului de sud)

Spre locuri unde nu se afla societati organizate,
Pustii, intinse, fara urme de plug, de-orase sau de sate,
Nemarginiri ce-n timpul verii sunt oceane de verdeti,
Cu flori albastre, cu flori rosii, in raza clarei dimineti,
Cu aerul umplut de-arome salbatice si muscatoare,
Ce razvratind musculatura o reincarca cu vigoare,
Uitand ce sunt si unde m-aflu, imi duc al cugetului cort,
Si renascand la viata noua, naufragiat ajuns la port,
Sunt principe stapan pe stepa cat pot cuprinde cu vederea
Imi creste paru-n stufuri negre si-n ochi imi fulgera placerea,
Sunt june, sunt puternic, liber, — incalec repede-armasar,
Apun ici-colo ca naluca si dincolo din nou rasar
Jiletca mea e de matase cu fir de aur ceaprezata,
Camasa am cu maneci rosii, si cizma mea e-mpintenata
De-un fel de bold ce poarta-n varfu-i o boaba chiar de diamant
Am pantaloni ce cad in cute si am mustata de amant,
O Varinka cu ochi albastri ca stelele sub fruntea serii
Pe granita pustietatii m-asteapta-n vantul primaverii
Si impletindu-si a ei coada cu fir de-argint si cu panglici,
Imi zice: „Suflete, alearga, de-un veac de cand te-astept aici!“

Valtul rozelor - Alexandru Macedonski

Pe verdea margine de sant
Crestea macesul singuratic,
Dar vantul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la dant.
Intai patr unse printre foi,
Si le vorbi cu voce lina,
De dorul lui le spuse-apoi,
Si suspina — cum se suspina
Si suspina — cum se suspina
Albeata lor de trandafiri,
Zambind prin roua primaverii,
La mangaierile-adierii
A tresarit cu dulci simtiri.
Pareau naluci de carnaval
Cum se miscau catifelate,
Gatite toate-n rochi de bal,
De vantul serii sarutate,
De vantul serii sarutate.
Scaldate-n razele de sus,
Muiate in argintul lunii,
S-au dat in bratele minciunii,
Si rand pe rand in vant s-au dus.
Iar vantul dulce le soptea,
Luandu-le pe fiecare,
S-un valt nebun se invar tea,
Un valt — din ce in ce mai tare,
Un valt — din ce in ce mai tare.
Sub luna plina,
Cu farmecul ce-n jos se lasa,
Oricare coperis de casa
E balta de lumina.
Albastra noapte
E toata ploaie argintie,
Un vis de-nalta poezie,
De cantec si de soapte.
Din lumi astrale
Magia infasuratoare
Cuprinde in a ei splendoare
A plangerilor vale.
Sub pulberi de aur,
Sub stele, f lori scanteietoare,
Ce griji pot fi predomnitoare,
Si ce destin, balaur?
O! cer, natura,
O! Dumnezeu, mister albastru,
M-ai ridicat peste dezastru,
Peste blestem si ura.

Ura - Alexandru Macedonski

Daca-as fi trasnet v-as trasni,
V-as ineca daca-as fi apa,
Si v-as sapa mormantu-adanc
Dac-as fi sapa.
Daca-as fi streang v-as spanzura,
Daca-as fi spada v-as strapunge,
V-as urmari dac-as fi glont,
Si v-as ajunge.
Dar eu, desi raman ce sunt,
O voce-adanca imi murmura
Ca sunt mai mult decat orice,
Caci eu, sunt ura.

Tu ce esti a naste - Alexandru Macedonski

Tu ce esti a naste, suf let rupt din mine,
Clipa dintr-o viata plina de suspine,
Poate la necazuri ai sa ma blestemi
Si vei zice, poate, c-ar fi fost mai bine
Ramanand ce fost-ai sa nu-nveti sa gemi,
Tu ce esti a naste, suflet rupt din mine.
Zi oricare vorba la nenorocire
Oare eu nascut-am cu a mea-nvoire?
Insa niciodata nu uita ca eu
M-am luptat in lume fara sovaire
Si mi-a fost in sprijin bunul Dumnezeu
Zi oricare vorba la nenorocire.
Catre-aceleasi lupte poarta al meu nume
Fara-a sti ce soar ta vei avea in lume
Si la urma trece-l altuia si tu
Va veni rastristea vrand sa va sugrume,
Dar si mie-mi stranse gatul cat putu
Catre-aceleasi lupte poar ta al tau nume.
Viata e o mama pentru multi grozava
Orice zi le-aduce un pahar de-otra va
Cerul este insa plin de straluciri,
Si a sar utarii f lacara suava
Umple-al nostru suf let cu-ndumnezeiri,
Si e dulce viata chiar cand e grozava.

Tineretea eterna - Alexandru Macedonski

Cine vrea in toata viata tot mereu sa-ntinereasca,
Cu batrani sa nu s-adune, cu batrani sa nu vorbeasca:
Pe cat timp in suf let canta dulci visari, — entuziasm,
Pe cat timp se desfasoara al sperantei vesnic basm,
Ochiul viu scantei imparte, — esti scutit de batranete,
Si etatea te-nfasoara in eterna tinerete.

Tineretea - Alexandru Macedonski

Iubesc frumoasa Tinerete,
Cu anii sai de flori,
Cu zambete pe a sa fata,
Cu ochi scanteietori;
Imi place fruntea-i coronata
De poezii s-amor,
De dulci iluzii care iute
Se nasc si iute mor.
Cortegiul sau e din sperante,
Din vecinice izbanzi,
Si pulbere de aur poarta
Pe aripe plapanzi.
Adesea e cutezatoare
Intocmai ca Icar,
Si pan’ la soare se inalta
In zbor u-i temerar!
In totul e insufletita
De-al geniului foc,
Si egoismul nu gaseste
In suf letul sau loc!
Pe-oriunde trece, raspandeste,
Ca foi de trandafiri,
Cu mainile-i imbelsugate,
Idei si dulci simtiri!
Sa-i zica orisicum, batranii
Patrunsi de reci fiori,
Ce draga este tineretea
Cu anii sai de flori!

Templul bogatiei - Alexandru Macedonski

Colos enorm de piatra, maiestuos, splendid,
Cu zece porti inalte, ce-n fata-i se deschid,
Ai crede ca incape printr-insele oricine,
Si-n graba ca sa intre o-ntreaga lume vine,
Dar cand ajungi la scara palatului de morti,
In gauri se preschimba inaltele lui porti,
Si intra numai omul ce-ndoaie-a sa spinare,
Avand sa se tarasca mai multa-ndemanare!

Te inteleg, o! Tepes - Alexandru Macedonski

Te inteleg, o! Te pes-voda,
Tepes-voda mare domn,
S-as voi sa te vad astazi
Desteptandu-te din somn!
Simt in mine cateodata
O manie ca s-a ta,
Si de-ar fi ca sa-ti iau locul,
Tepes, eu te-as imita!
Visurile tale sumbre
Pentru mine nu sunt noi
Tepes, Tepes, lasa-ti groapa,
Sa mai vii si printre noi!

Suo tempore - Alexandru Macedonski

Uimit cand stau cu ochii tinta
S-un vis fantastic urmaresc,
Se schimba lumea ca prin far mec
S-o vad asa cum o doresc!
Ce zile de-aur, ce lumina
In al conceptiei secret!
Viseaza, suflete,-nainte —
Cat vei visa voi fi poet.
Iubirea pestetot se-ntinde,
Fratia predomneste-n tot,
Ciupercile inveninate
La soare capu nu-l mai scot.
Oricare suflet e gradina
S-orice gradina e buchet
Ah! bate, inima,-nainte,
Cat vei batea, voi fi poet.
Prietenia reinviaza,
Rudenii nu mai sunt deloc.
Si nu mai e nici defaimare,
Nici persecutii, nici noroc.
Cad legi si camere si tronuri
Sub al multimilor decret.
Profetizeaza, al meu suflet
Profetul singur e poet!

Sub stele - Alexandru Macedonski

In noaptea nalta
Ce s-a lasat peste natura
Se-ntrezaresc prin fr unzatura
Stelare-adancuri ce tresalta.
Intregi sisteme
De nebuloase siderale
Rasar din lumile spectrale
Ca ofilite crizanteme.
In sus spre ele
A gandului mitraliare
C-o uriasa cutezare
Strabate tinta printre stele,
Dar noaptea nalta,
Ce stapaneste neclintita,
Se duce vecinic negrabita
De la o lume la cealalta.

Stuful de liliac - Alexandru Macedonski

Era o zi senina ca fruntea de fecioara
Ce e neturburata de-ai patimilor nori,
O zi in care soapte de ingeri se coboara
Si vin pe-o adiere sa cante printre flori.
Subtiri ca o dantela urcau mereu din apa
Cladiri de nori fantastici ocoale dand pe lac,
Si prins de-o rece stanca pe care vantu-o sapa,
Gemea muscat de vanturi un stuf de liliac.
Plapandele lui ramuri abia inmugurite,
Vaitandu-se pe soarta ce-acolo le-a sadit,
Nainte de-a-si da rodul mureau invinetite
Cand ea veni sa seada sub stuful oropsit.
Atunci acele ramuri deodata inflorira
S-o ploaie azurie varsara peste noi
O! Doamne, acele clipe ce repede pierira
Uscat e liliacul si nu mai suntem doi.

Strigatul inimii - Alexandru Macedonski

Avanta-te, suflet, prin dulce cantare
Si spune la lume, cand este tradare,
Ca s-o desteptam!
Caci dulcea-ne tara tradata greu este;
Romane, la arme! Poetu-ti da veste,
Cu toti sa luptam!
Invinge-vei oare? Nimic nu retine
Torentul ce curge si spre mare vine,
De insusi impins.
Zdrobeste odata si lantul sclaviei,
Iar dupa-aceea te da bucuriei,
Cand tu ai invins!
Vezi cine-n tacere, pumnalu-si gateste!
Vezi sub aste roze c-aspida-si taraste
Un corp veninat,
D-aceea acuma, la ar me, romane!
Nimic decat lupta, alt nu-ti mai ramane,
Cand esti oprimat;
Cand legea cea sancta vedea-vei calcata
O lege prin lupte ce fu proclamata!
Nu! Nu vei tacea;
Sub stindardul tarii, cu toti ne vom strange;
Calcatorii legii vor zace in sange;
Ne vom razbuna!
Romane,-ti trebuie, spre a te conduce,
Un cap unde mintea, mai mult va straluce,
Si tu-l vei gasi!
Un om ce renunta la tot pentr u tara,
Nu unul ce este o cumplita hiara
Cand poate zdrobi!

Stepa - Alexandru Macedonski

I

In zadar, asupritoare, omenirea-nainteaza,
Stepa larga e si astazi un domen necucerit;
N-o despinteca nici pluguri, nici orase n-o brazdeaza.
Pe sub iarba matasoasa, cu talaz netarmurit,
Se revarsa, fara margini, printre locuri mlastinoase,
Si de ceruri se izbeste alergand spre rasarit.
In acea salbaticie de pustiuri onduloase,
In picioare calc trecutul, corp si suflet ma cufund,
Uit o viata amarata de ultragii sangeroase,
O renastere intreaga intr-un vis tot mai profund.

II

Si sub aripa ciudata ce mi-o simt trecand pe fr unte,
Ma revad baiatul tanar cu superbe-nsufletiri,
Blond copil, care cuteaza preursirile sa-nfrunte.
Liberat de-orasenismul subtiatelor simtiri,
Diezata nu mai tipa nici o voce patimasa,
Stepa, stepa se imbraca cu solare razlatiri.
Verdea papura vuieste pe campia uriasa:
Flori albastre si flori rosii, libelula si tantar,
Scanteiaza ca-ntr-un cantec de idila dragalasa,
Si intinderea sclipeste, si sunt singur ul ei tar.

III

Parul meu aprins de soare este tot o scanteiere
Caldul sange prin ar tere navaleste, intetit
Pentr u calul strans in pulpe sunt salbatica durere.
De-o naprasnica putere ma resimt insufletit
Pe potrivnica fecioara as turba-o sub placere,
Si dusmanul, dintr-o data, l-as infige sub cutit.
Pe-ar masarul meu de ste pa, ca naluca orbitoare,
Trec, vartej de aur rosu, de nisip infasurat,
Si cand luna stoarce lapte peste iarba soptitoare,
Stele clare privegheaza cortul meu nemasurat.

IV

La manerul unei spade peruzeaua cand zambeste,
Radiaza o poema, gand pe suflet domnitor,
Cand joci calul in boestru sau cand pintenu-l iuteste.
Intr-o magica splendoare zbori de lume uitator,
Nici sageata nu te-ntrece si te-avanti fara-ncetare,
Sub un far mec de himera, dupa ea ur maritor.
Din real iesit afara nu mai esti ca orisicare,
Te-nzestrezi cu maneci rosii la tunica de satin,
Chipes, nalt, cu stema-n frunte, pleci pe visul tau calare,
Si se uita, si se uita mizerabilul destin.

V

Inainte! este soapta ce din toate se ridica
Printre smarcuri se desira caravana ce pandesti,
S-a mongolilor escor ta e o stavila prea mica;
Mai avuta va fi prada decat singur te gandesti
Melancolica te-asteapta fidantata pe confine
Ca pur tata fu in suflet vei putea sa-i dovedesti
Instela-vei par ul negr u cu o spuza de rubine,
Strecura-vei, intre sanuri, diamantul sugestiv,
Pe grumazurile albe lacrama-vei perle fine
Fericirea este, poate, intr-un zambet fugitiv.

VI

Inarmat cu barbatia ce-nseta pe Michel-Angel,
Nimicita o vei tine sub triumful masculin,
Vis in care te va crede o-ntrupare de arhangel.
Nentocmind decat un suf let, caci a ta va fi deplin,
Intr-o noapte o vei smulge si de mama si de tara,
Alba luna, dupa dealuri, cand aluneca-n declin.
Fericita, o vei duce sub un cer de primavara,
Iar pe ierburile stepei, un palat miraculos,
Il vei face, ca prin farmec, dintr-o data sa rasara,
Intinzandu-si umbra-n veacuri enigmaticul colos.

VII

Dar un crivat napusteste viscolirea lui brutala
Inspirarea exaleaza un suspin automnal,
Si pustia inghetata se desfasura fatala.
Viata insa nu-nceteaza cursul ei fenomenal,
Din cenusa cea mai rece, izbucneste infocata,
Se va-ntoarce, se va-ntoarce, stralucitul Germinal.
Si mi-e inima, zadarnic, de rastriste incercata:
Pentr u veci, sub deznadejde, nu se poate mormanta
E tot raiul de-altadata, e tot cuibul de-altadata
Ce-a-nflorit, reinfloreste, ce-a cantat, va mai canta.