Manastirea-si doarme moartea langa tarm de Acheron
Oglindindu-se in unda, stalpi s-arcade se confunda,
Pe cand clopotu-nviaza traganat si monoton
Un fior ce din arama zboara-n lung si-n larg pe unda.
Pretutindeni e-ntuneric, neagra moarte pretutindeni —
Sub uitare, ca-ntr-o vata, zace-al traiului transport;
S-au dus patimile toate, — voci de tunet sau de grindini, —
Langa glaucele ape manastirea e un port.
II
Dar tacere: rugaciunea, si un disc in noaptea bruna —
Limbi bronzate graiul ritmic il propaga imprejur,
Tinicheaua de pe turnuri albastrita e de luna
S-a bisericii naluca isi da branci in clarobscur.
Tot asa se naste-n mine, sub mister, o framantare —
Oh! simtire, te crezusem intinata pentru veci.
Si afara din Gomora te-azvarlisi prin o sfortare
Spre-a-mi repune-argint in suf let si un psalm pe buze reci.
III
Si deci iata ca de lapte se fac glaucele ape,
Balta muceda e toata fer mecat margaritar,
Iar pe vechiul zid pe care liliacu-atarna grape,
Licariri de pietre scumpe licurici zglobii presar.
Iata insa si rogozul ca-mpr umuta-o voce clara
Si-nstruneaza profetia unei magici bunatati,
Ce-n toti timpii si-n tot locul privegheaza tutelara
Ca o stea ce straluceste din adanci eter nitati.
IV
Biata inima pe care o crezusem pe veci moarta,
Inviere, si in tine, schit de taina, a tocat,
Si sub lacrima lunara, — strop de roua-n orice soar ta, —
Flori de-argint albesc in cer ul unui trai intunecat
Iar in vraja razletita, scanteiaza taina rara
Ca-n afar’ de clipa vietii sunt sublimele-aurori,
Ca din iarna-nghetatoare naste calda primavara,
Si ca giulgiurile mortii sunt drapari de-nvingatori.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu