Bolti al caror arc se pierde intr-un haos neguros,
Astfel se deschid sub munte ocnele infricosate,
Cel de pentru vecinicie loc de munca fioros!
Aci fumurile lumii nu pot sa se mai scoboare,
Si nici vaiete, nici lacrimi nu pot sa reurce-afar’,
Iar pe ceruri de-arde inca binefacator ul soare,
Pentr u cei ce sunt nauntru straluceste in zadar!
Scarile in lungi spirale tremura s-abia te poarta,
Pasul ti se-mpleticeste, spiritul e-ncremenit;
De te uiti in jos pe gura, ca l-a Iadurilor poarta,
La privire ti s-arata un abis nemarginit!
Sute de lumanarele licaresc innegurate,
Si din fundul ce-ngrozeste strabatand, pare ca-ti zic,
C-aci, una langa alta, zac fiinte vinovate,
Cu victime infierate de destinul inamic!
Insa daca chiar lumina pana sus abia patrunde,
Zgomotul abia s-aude ca un vuiet subteran,
Si multiplele ciocane caror stanca le raspunde
Cad p-al sarii stei de piatra si recad c-un murmur van.
Eu m-am coborat in ele plin de-a lor imensa taina
Si ca intr-un vis fantastic le-am parcurs si le-am vazut,
Catacombe imbracate intr-a negurilor haina,
Cum isi prelungesc reteaua pe sub muntele tacut.
Zgomotul de voci confuze pare s-azi ca-l aud inca:
Cate inimi sfaramate, Dumnezeule,-am vazut!
Cate chipuri sigilate de o suferinta-adanca,
Umbre searbade si triste pe la ochi-mi n-au trecut!
Am vazut si tineretea in deplina-i barbatie,
Cu suavele ei for me si cu muschii ei de fier,
Cu privirea ei in care arde-o stea de poezie,
Ridicand de disperare pumni nemer nici catre cer!
In zadar sunt insa toate. Cel ce intr-aci o data,
Vinovat, sau poate numai, dus de un destin barbar,
Inima, putere, viata, sa-si zdrobeasca singur cata,
Si sa lase-orice speranta pentru vecinicie-afar’!
Am vazut si batranetea de ani multi in doua franta,
Cu o mana tremuranda ridicand greul ciocan
Cum isi plimba imprejur u-i ochii care te-nspaimanta.
Ochi in care nu mai arde nici-un simtamant uman!
Am vazut si-n taina sfanta intrebatu-m-am atunce,
Ce sunt oare-acele umbre si de ce sunt ele-aci?
Intr-a ocnelor urgie cine-n drept e sa le-ar unce?
Si pe-a raului carare cin’ le-a-mpins a rataci?
Ce? Se naste omu-ntr-insul cu a raului menire?
Merge el ca sa omoare numai pentru-a omori?
Ce? Talhar te-atii la dr umuri pentru gustul de rapire?
Ce? N-astepti pana ce foamea vine a te dobori?
Ce? Esti vinovat cand iarna se coboara sa te-nghete,
Fara s-aibi o bucatura, tu, nici copilasii tai?
Ce? N-omori si-i lasi sa moara, pe cand pot sa se rasfete
Intr-a banului orgie bogatasii natarai?
Dar ce drept mai mult ca tie le-a dat Dumnezeu sub soare?
Pentr u dansii-a facut numai ca pamantul sa dea rod?
Imi iei painea, — imi iei viata, si imi ceri sa nu te-omoare?
Esti bogat, dar din spinarea bietului popor nerod!
Vai! Ce-am convenit cu totii a numi societate,
Mult mai demna ca talharii e de-acest cumplit locas!
Statul e o fictiune, iar dreptatea, strambatate,
Care duce omenirea dintr-un hop intr-un fagas!
Am vazut Si taina sfanta ce deplin ma cuprinsese
Isi lua spre ceruri zborul parasindu-ma-ngrozit
Boltile lung vuvuira, facla-n maini mi se stinsese,
Farmecu-nceta, s-afara, fara veste, m-am trezit!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu