Naluca argintie din bruma unui vis,
A fost in scurta-i viata o muzica ce-n pripa,
Plangand pe-un f laut magic, se duse in abis.
Luntrasul cu chip palid i-a stat sinistru-n cale,
Lasandu-ma pe tarmuri sa plang ratacitor,
Si mult timp mangaiere n-a fost pentru-a mea jale,
Dar traiul e un balsam, si omul, uitator.
Si totusi, floarea clipei, chiar astazi cateodata,
Efebul din Novara cu ochii de mister,
Reurca din adancuri, lumina sidefata,
Ca luna oglindita de mare si de cer.
La tar m il readuce luntrasul fara mila
Il smulg ca printr-un farmec de-al mortii adapost,
Tot nalt, tot zvelt, tot tanar — plapand ca o zambila —
Si-n repedea lui umbra ma vad precum am fost.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu