Crestea macesul singuratic,
Dar vantul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la dant.
Intai patr unse printre foi,
Si le vorbi cu voce lina,
De dorul lui le spuse-apoi,
Si suspina — cum se suspina
Si suspina — cum se suspina
Albeata lor de trandafiri,
Zambind prin roua primaverii,
La mangaierile-adierii
A tresarit cu dulci simtiri.
Pareau naluci de carnaval
Cum se miscau catifelate,
Gatite toate-n rochi de bal,
De vantul serii sarutate,
De vantul serii sarutate.
Scaldate-n razele de sus,
Muiate in argintul lunii,
S-au dat in bratele minciunii,
Si rand pe rand in vant s-au dus.
Iar vantul dulce le soptea,
Luandu-le pe fiecare,
S-un valt nebun se invar tea,
Un valt — din ce in ce mai tare,
Un valt — din ce in ce mai tare.
Sub luna plina,
Cu farmecul ce-n jos se lasa,
Oricare coperis de casa
E balta de lumina.
Albastra noapte
E toata ploaie argintie,
Un vis de-nalta poezie,
De cantec si de soapte.
Din lumi astrale
Magia infasuratoare
Cuprinde in a ei splendoare
A plangerilor vale.
Sub pulberi de aur,
Sub stele, f lori scanteietoare,
Ce griji pot fi predomnitoare,
Si ce destin, balaur?
O! cer, natura,
O! Dumnezeu, mister albastru,
M-ai ridicat peste dezastru,
Peste blestem si ura.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu