Spre locuri unde nu se afla societati organizate,
Pustii, intinse, fara urme de plug, de-orase sau de sate,
Nemarginiri ce-n timpul verii sunt oceane de verdeti,
Cu flori albastre, cu flori rosii, in raza clarei dimineti,
Cu aerul umplut de-arome salbatice si muscatoare,
Ce razvratind musculatura o reincarca cu vigoare,
Uitand ce sunt si unde m-aflu, imi duc al cugetului cort,
Si renascand la viata noua, naufragiat ajuns la port,
Sunt principe stapan pe stepa cat pot cuprinde cu vederea
Imi creste paru-n stufuri negre si-n ochi imi fulgera placerea,
Sunt june, sunt puternic, liber, — incalec repede-armasar,
Apun ici-colo ca naluca si dincolo din nou rasar
Jiletca mea e de matase cu fir de aur ceaprezata,
Camasa am cu maneci rosii, si cizma mea e-mpintenata
De-un fel de bold ce poarta-n varfu-i o boaba chiar de diamant
Am pantaloni ce cad in cute si am mustata de amant,
O Varinka cu ochi albastri ca stelele sub fruntea serii
Pe granita pustietatii m-asteapta-n vantul primaverii
Si impletindu-si a ei coada cu fir de-argint si cu panglici,
Imi zice: „Suflete, alearga, de-un veac de cand te-astept aici!“
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu